Selymeș: „Nu ne e teamă de atmosfera din Giulești, nu avem nimic de pierdut”

Redactor:
Marian Dima
Selymeș:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Astrei Ploiești a participat ieri la conferința de
presă a clubului, alături de portarul Cătălin Grigore și de
mijlocașul Sorin Strătilă. Selymes vrea să continue seria
meciurilor oficiale, fără eșec, chiar dacă, viitoarea adversară nu
este deloc una facilă. „Cel puțin pe teren propriu, Rapid este
echipa momentului în campionatul nostru. Au un joc foarte bun,
agresiv, în viteză, marchează goluri multe. Pentru noi însă, este
un joc din care cred că putem obține măcar un punct. Nu avem nimic
de pierdut, presiunea este mai mare pentru ei” – a declarat
Selymes.

Din nou,
împotriva unui fost coleg

Mandatul lui Selymes la Astra a fost unul intens, acesta nepierzând
în fața foștilor colegi, Ilie Dumitrescu sau Dorinel Munteanu,
rezultatele sale ducând la două demisii, Dumitrescu, de la Steaua,
respectiv Ionuț Badea de la pandurii, plecând de la echipele lor
după jocuri cu Astra! Culmea este că și Șumudică i-a fost coleg lui
Tibi, timp de un campionat, în Ungaria, la Debrecen! „Nu mă gândesc
că-mi demit foștii colegi, nu trebuie pusă problema astfel, pur și
simplu vreau cât mai mult de la fiecare joc” – spune Selymes, care
are probleme de lot înaintea deplasării din Giulești, Mihalcea,
Nogo și Mățel fiind accidentați. Tehnicianul declară: ” pe Mihalcea
nu l-am văzut decât la vreo 3 antrenamente, de când sunt aici,
Mățel stă 10 zile, Nogo 3 săptămâni, asta este, avem un lot
echilibrat numeric, va fi șansa altora să joace.”

«
Curățenia » continuă

După ce bulgarul Georgi Kakalov și-a reziliat contractul cu Astra,
la antrenamentele echipei, numărul jucătorilor aflați sub comanda
lui Tibor Selymes s-a redus, din nou. De această dată, s-a luat
decizia ca patru jucători să se antreneze doar la satelitul de
eșalon secund, din Giurgiu, portarul Popa, fundașul Valdez și
atacantul Fonseca trecând sub comanda lui Imilian Șerbănică. De
asemeena, când își va reveni medical, și bosniacul Michellini va
urma aceeași « cale », urmând ca, în funcție de randamentul lor
acolo să mai fie chemați, sau nu, la prima echipă a Astrei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×